Abstract:
Pentru a începe interogarea problemei date se vede că ea trebuie pusă într-o formă accentuată, ca după aceea să urmărim desfăşurarea interogării şi consecinţele ei, care ar trebui să clarifice gândirii noastre importanţa problemei. Într-o asemenea modalitate ea este pusă de către reprezentanţii gândirii creştine. Astfel filosoful şi părintele bisericii creştine Tertulian scrie: „Noi credem, că există Dumnezeu singur, creatorul lumii, extrăgând-o din nimic prin cuvântul dumnezeiesc, născut înaintea tuturor veacurilor‖. Deci Tertulian, consideră că lumea a fost creată din Nimic, prin puterea fiinţei supreme. Aşadar în viziunea lui Nimicul este fundamentul fiinţării în general. În expunerea lui avem doi termeni opuşi ca conţinut Nimicul şi fiinţarea, dar în acelaşi timp legaţi între ei prin trecere de la Nimic la fiinţare.