Abstract:
Tendința crescândă a specializării transporturilor care înseamnă și o specializare a navelor și utilajelor de transport terestru și implicit a instalațiilor de manipulare și stocare a mărfurilor, domină și evoluiază la cote maxime. Sectoarele portuare specializate sau dezvoltat considerabil datorită faptului că corespund nevoilor din ce în ce mai numeroase ale traficului, din ce în ce mai specializat şi, de asemenea, exigenţelor unei gospodăriri portuare moderne care, pentru motivarea personalului şi uşurarea condiţiilor de muncă, a condus la scindarea portului în unităţi, centre de producţie având un anumit grad de autonomie. În continuare se dau câteva sectoare specializate denumite și “terminale” întâlnite în cadrul porturilor la general, reliefândule și pe cele existente în Portului Internațional Liber Giurgiulești, care nu sunt limitative întrucât evoluția complexului portuar și mai cu seamă a condițiilor de transport poate conduce și la specializarea și altor categorii de mărfuri.