Abstract:
Românii basarabeni au urmat întotdeauna acestui îndemn. Poate acest nestăvilit dor de patrie ia făcut să reziste atâtor intemperii. Deznaţionalizaţi prin implantarea sub toate formele (inclusiv prin religie) a slavismului, înjumătăţiţi numeric, decapitaţi de floarea naţiunii şi de cei mai buni gospodari (până astăzi, după 20 de ani de aşa-numită independenţă, ţăranul nostru nicidecum nu poate reveni la esenţa sa de până la a doua ocupaţie rusească din 1940) această aşchie de popor român totuşi a rezistat. Drept că de fiecare dată au ieşit foarte şifonaţi din îmbrăţişările „frăţeşti” ale ursului (a se înţelege ale rusului) atât ţarist cât şi comunist.