Limba română şi varietăţile ei regionale, însemn al viabilităţii unui idiom

Abstract

În 2011 – an de referinţă în istoria evaluarilor în învăţământului românesc –, s-au făcut publice extrem de multe opinii referitoare la calitatea formării tineretului, în special în ceea ce priveşte punctul terminus al studiilor preuniversitare – bacalaureatul. Publicaţii de toată natura, deci nu doar cele specializate („Tribuna învăţământului“, de exemplu), au găzduit luări de poziţie incisive la adresa slujitorilor şcolii, în primul rând, dar şi la adresa societăţii în ansamblu, cu ţintă precisă către politicieni. Îndeosebi editorialiştii au susţinut, zile la rând, că ne aflăm într-o fază critică şi că numai o reformă radicală ar schimba stările de lucruri aproape dramatice. Am parcurs cu interes textele de pe prima sau a doua pagină din „Adevărul“, „România liberă“ „Jurnalul naţional“, dar şi din „Dilema veche“ sau „România literară“, în care erau incriminate realităţile de la catedră, din băncile şcolare sau din amfiteatre. Mai mult decât atât: suplimentele de weekend ale cotidienelor, chiar dacă aveau cu totul alt profil (sănătate, viaţa mondenă, gospodărie etc.), investigau fenomenul social în discuţie şi avansau soluţii de remediere a situaţiei.