Abstract:
În cadrul sistemului de transport de persoane prin servicii regulate Argeş, zona Piteşti-Vedea se individualizează distinct ca urmare a unei reţele rutiere bine delimitate şi a unei singure legături rutiere cu polul principal de transport – municipiul Piteşti, astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi considerată un sistem închis, condiţie în care se poate evalua cererea de transport pe baza modelului gravitaţional. Utilizând softul Visum, dedicat planificării transporturilor, s-a determinat matricea Origine-Destinaţie pentru zona Piteşti-Vedea şi a fost afectată cererea de transport pe reţeaua de transport public, rezultând, în final, diagrama fluxurilor de transport – aşa-numita “diagramă păianjen”. Rezultatele obţinute vor constitui suport pentru proiectarea noului program de transport public de persoane prin servicii regulate Argeş 2013-2018 pentru traseele din zona Piteşti-Vedea.