Abstract:
„Obcinile întinse legate în cunună / frânte de
rana Sucevei în Sus / uitând dinainte să spună / ce-aveau
mai demult să fi spus ... / (...) / Cine n-a fost încă /
aproape s-o fi zis / ‘nainte ca vremea să treacă / peste
iarbă căzând sub o coasă de vis / că nu este iarbă să
tacă ... /” .
Când scriam aceste versuri, cu mult înainte de ’89,
mă durea din străfundul copilăriei rana de pe trupul
Bucovinei noastre Sfinte. Pe atunci nu bănuiam că
durerea din apa Sucevei se va contopi, în sufletul meu,
cu cea din a Prutului despărţitor de neam.