Abstract:
La etapa actuală a dezvoltării oraşelor, una din sarcinile principale este crearea unui sistem de transport public de pasageri sigur, accesibil, economic, fiabil şi ecologic. Rolul important al transportului de pasageri în economia oraşului şi realizarea serviciilor social importante pentru populaţie, dictează necesitatea aplicării unor măsuri armonioase, echilibrate şi eficiente în acest domeniu. Analizînd transportul public din mun. Chişinău şi organizarea acestuia, vom putea observa care sunt progresele şi stagnările, astfel vom cunoaşte cum să elaborăm strategii investiționale în sistemul de transport public şi măsuri de reducere a cheltuielilor de exploatare a mijloacelor de transport, dar şi optimizarea activităţii transportului public, în rezultat obţinându-se o creştere a calităţii deservirii fluxului de pasageri.