Abstract:
Volumul investiţiilor străine directe în economia ţării rămîne a fi la un nivel scăzut comparativ cu rata de investiţii străine directe înregistrată pe plan regional şi în ţările vecine. Astfel, Moldova trebuie să creeze şi sa valorifice noi oportunităţi, know-how şi management modern, care i-ar permite să se menţină în competiţia pentru atragerea de investiţii străine. Crearea şi dezvoltarea zonelor libere sînt măsuri fundamentate şi necesare, dat fiind faptul că în prezent statul nu este în stare să asigure accelerarea dezvoltării social-economice a unor teritorii aparte şi a genurilor de producţie prioritare şi să garanteze majorităţii investitorilor condiţii acceptabile pentru desfăşurarea activităţii antreprenoriale pe întreg teritoriul ţării.