Abstract:
Regulamentul Registrului de evidenţă a petiţiilor parvenite în adresa Universităţii Tehnice a
Moldovei este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, Legii nr. 71 -XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre, Instrucţiunilor privind ţinerea lucrărilor de secretariat referitoare la petiţiile persoanelor fizice şi juridice, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor Republicii Moldova, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 208 din 31 martie 1995, Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010.