Abstract:
În contextul actual securitatea obiectivelor nu poate fi asigurată fără o supraveghere video eficientă, care să permită, atât monitorizarea în timp real a evenimentelor și persoanelor suspecte, cât și înregistrarea imaginilor video. Sistemele de supraveghere video se adresează, în principal, spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de vânzare, spaţii comerciale, dar şi birourilor de acces public. Totodată utilizarea unui astfel de sistem include anumite responsabilităţi şi garanţii din partea proprietarului de sistem, referitor la prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal ce se înregistrează în sistem, atribuţii şi reglementări descrise în Legea nr. 133 din 18.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal. Din acest motiv este necesară stabilirea unui regulament de securitate privind supravegherea prin mijloace video şi prelucrarea datelor cu caracter personal preluate şi înregistrate în sistemul de monitorizare prin înregistrare video.