Browsing Conferințe by Subject "Uniunea Europeană"

Sort by: Order: Results:

  • URSU, Vlad (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Relansarea integrării europene a fost inaugurată la începutul anilor ’80, iar mijlocul deceniului al nouălea a constituit un moment foarte important, se poate spune chiar și decisiv pentru integrarea europeană. Datorită ...
  • SCLEARUC, Artiom (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2023)
    Prezentul articol analizează așa indicatori precum: economia tenebră, gradul de încredere în guvern și nivelul de trai. Obiectivul principal al cercetării constă evidențierea existenței corelației dintre aceste fenomene. ...
  • ALCAZ, Alex (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Prezentul articol analizează corupția și nivelul de trai, evidențiind corelația dintre aceste două fenomene prin comparare la nivelul țărilor din Uniunea Europeană, și Republica Moldova, pentru perioada 2012 - 2021. Analiza ...
  • COADĂ, Cătălina (Tehnica UTM, 2020)
    UE beneficiază de un cadru instituțional unic în lume. Elaborarea și adoptarea legislației europene implică 3 instituții: Parlamentul European, care îi reprezintă pe cetățenii UE și este ales direct de către aceștia; ...
  • HERLEA, Alexandru Ioan (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    În articol se prezintă o analiză și comentarii privind realizarea unuia din principalele obiective ale Guvernării României din perioada 1996-2000, şi anume, angajarea definitivă a României pe calea aderării la Uniunea ...
  • GÎNGA, Cristina (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2021)
    Prin diferite politici de mediu, inițiative și programe de finanțare, Uniunea Europeană mereu a încercat să reducă din efectele negative ale transportului, orientându-se către mijloace de transport mai curate, mai puțin ...
  • BARCUȚA, Adriana (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Republica Moldova și Uniunea Europeană au o relație de cooperare etapizată ce a început cu mult mai devreme de la semnarea Acordului de Asociere. Etapizarea constă în cercetarea și informarea în profunzime, dar și ...
  • DOLGHII, Mihail (Tehnica UTM, 2020)
    Scopul acestei lucrări este de a analiza evoluția și consecințele relațiilor economice între Uniunea Europeana și Republica Moldova. Capitolul I este bazat mai mult pe analiza Acordului de Parteneriat și Cooperare, avantajele ...
  • RUSU, Anișoara (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Europa 2020 este o strategie pentru zece ani a Uniunii Europene, propusă oficial de Comisia Europeană în 2010 și adoptată tot in același an de Consiliul European. Scopul acestei lucrări este analiza amplă a acestui document. ...
  • NICOLAEV, Victoria (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Ideea creării unei uniuni a statelor europene datează de secole, dar însă abia după cel deal doilea război mondial au apărut acele premize, care au dat naștere la acea construcție comunitară numită- Uniunea Europeană. ...
  • MÎRZAC, Marinela (Universitatea Tehnică a Moldovei, 2022)
    Parteneriatul Estic creat în anul 2009, are ca scop sprijinul din punct de vedere financiar a celor șase țări membre și anume: Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Ucraina și Belarus. Formarea acestui parteneriat ...

Search DSpace


Browse

My Account