Alteritatea: contextul şi pretextul dialogului intercultural

Abstract

Prin scindarea unității dintre statul național şi societatea tradițională, formarea noilor relații de putere, lumea globalizată a plasat problema identității în centrul discursului contemporan. Din câte cunoaștem, în orice discurs, indiferent de natura lui, atunci când ne referirm la celălalt, care este altfel decât noi, generăm o axiomă exprimată, direct sau indirect, prin considerarea relațiilor complexe şi variate, stabilite între Noi şi Ceilalți. În acest sens, alteritatea se dezvăluie ca un context pentru autocunoaştere şi autoreflexie. De fapt, raportul identitate - alteritate este constitutiv oricărui ansamblu socio-cultural. Alteritatea ca prezență este proprie atât reprezentantului unei culturii, cât şi a unei culturi în parte. Dialogul dintre identitate şi alteritate nu poate fi conceput decât prin recunoaşterea preliminară a pluraltății, într-o comunitate care este extrem de fragmentată. Considerăm că diversitatea nu este o slăbiciune și nu trebuie să fie privită ca o slăbiciune. E constatat faptul că componentele diferențierii constituie fațetele alterității și factorii de influență în relația cu celălalt. Un element semnificativ al societǎții globale este mobilitatea populației. Este o perioadă a deschiderii cǎtre lume, care nu era disponibilǎ în trecut, și care oferă celuilalt posibilitatea de a cunoaște obiceiuri şi practici, aspecte ale sistemelor religioase, ale relațiilor sociale, elemente ale gastronomiei locale - simboluri caracteristice unei culturi.