Pragul de semnificaţie al mijloacelor fixe: facilitare sau provocare

Abstract

Din 1 ianuarie 2014 subiecţilor economici li s-a acordat dreptul de a califica drept mijloace fixe acele imobilizări corporale al căror cost de intrare depăşeşte pragul de semnificaţie acceptat la o entitate sau alta. Totodată tratamentul fiscal al mijloacelor fixe a rămas acelaşi. Ca urmare, din cauza armonizării insuficiente a cadrului normativ şi celui legislativ a sporit laboriozitatea determinării unor indicatori ai Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit şi a crescut vădit probabilitatea comiterii erorilor. În acest context în studiul dat în baza a două exemple convenţionale s-a demonstrat că în cazul adoptării unui prag de semnificaţie mai mare sau mai mic decât plafonul valoric în vigoare se complică nejustificat calcularea cuantumului impozitului pe venit şi se foloseşte neraţional manopera serviciului de contabilitate.

From January 1, 2014, the economic subjects were granted the right to qualify as fixed assets those tangible assets whose entry cost exceeds the significance threshold accepted in one entity or another. At the same time, the fiscal treatment of the fixed assets remained the same. As a result, due to the insufficient harmonization of the normative and legislative framework, the laborious determination of certain indicators of the Declaration the income tax was increased and the probability of committing errors was clearly increased. In this context, in the study given on the basis of two conventional examples, it was shown that in case of adopting a significance thresh¬old higher or lower than the value ceiling in force, the calculation of the amount of the income tax is unjustifiably complicated and the labour of the accounting service is used irrationally.