Diagnosticul și farmacoterapia colicilor la cai cu obstrucția colonului

Abstract

Termenul de ”colică” sau sindromul de colică, se folosește pentru a caracteriza starea patologică care determină la pacient semne clinice de durere abdominală și, care poate avea etiologie extrem de variată. Colica, se întâlnește la toate speciile, dar cel mai frecvent este diagnostică la cai. Motivul ar fi predispoziția anatomică a acestora, prin specificul morfologiei tractusului digestiv, în primul rând. Astfel, majoritatea colicilor la cai au origine gastrointestinală, iar printre cele mai frecvente cauze pot fi numite acumularea de gaze, colica spasmodică, dar și obstrucția colonului mare sau deplasarea acestuia. Alte cauze care trebuie luate în considerație includ: furajarea defectuoasă, lipsa exercițiului activ, prezența nisipului în tractusul gastrointestinal, volvulus, intususcepție și torsiune la nivelul segmentelor intestinului subțire sau gros, sindromul de intestin iritabil, ulcere, enterite, colite, parazitoze, hernii, peritonite, etc. [1, 2].

Scopul cercetării date a fost studierea simptomatologiei colicilor la cai cu obstrucție a colonului, însușirea algoritmului de diagnostic și metodologiei de aplicare a tratamentului medicamentos. Pentru realizarea studiului au fost monitorizate două cazuri de colică cauzată de obstrucția colonului la cai de rasa pursânge olandez și Lipițan. La examenul clinic s-a constatat că ambele animale au prezentat semne de inapetență, stare de abatere generală, hipertermie, tahicardie, motilitate intestinală slabă sau absentă și micșorarea cantității de fecale. Pentru precizarea diagnosticului s-a recurs la palparea transrectală, prin care a fost confirmată obstrucția colonului. Tot odată, s-a realizat ultrasonografia abdominală prin care s-a constatat și edemațierea mucoasei intestinale la nivelul cecului, la unul din pacienți.

Tratamentul aplicat a fost unul complex și a urmărit 3 scopuri: a) analgezia prin administrare parenterală de antiinflamatoare nesteroidiene; b) restabilirea motilității intestinale prin administrarea de fluide și semințe de pătlagină prin sonda nasogastrică; și c) rehidratarea organismului prin perfuzia intravenoasă cu soluții cristaloide (în combinație cu lidocaina). După primele 2 zile de tratament intensiv la ambii cai temperatura corporală și pulsul au revenit în limitele fiziologice, a revenit pofta de mâncare, iar motilitatea intestinală s-a îmbunătățit. Defecarea a început să fie mai activă cu o frecvență de câteva ori pe zi și cu fecale de consistență normală. Spre sfârșitul perioadei de internare motilitatea intestinală a revenit la norma fiziologică. Ambii cai și-au revenit complet, unul după 7 zile, iar celălalt după 4 zile de tratament. Astfel, colica la cai este un sindrom frecvent întâlnit și, deși, este bine descris în literatura de specialitate acesta încă rămâne una din principalele probleme în creșterea cailor.