Structura gândirii şi filosofia

Abstract

Până a-l citi mai atent pe Benedict Spinoza, credeam că fiinţa umană pur şi simplu gândeşte, gândeşte mai bine sau mai rău, adică gândeşte după capacităţile sale, ori gândirea poate fi raţională, ori, să nu zic iraţională, zic mai puţin raţională, şi alte lucruri de acest fel. Însă în ‖Etica ‖ lui Spinoza am găsit o frază care m-a făcut să fiu mai atent asupra la cea ce se numeşte gândire. El scrie: ‖Moduri de cugetare cum sunt iubirea, dorinţa şi altele care se numesc ‖afectele sufletului‖ ...‖[1] Atunci, când eu gândeam despre iubire, simpatie, oroare etc. le numeam sentimente, ori afecte. De la Spinoza am înţeles, că ele pot fi numite şi moduri de gândire. Dar în ce sens ele pot fi numite moduri de gândire? Cum şi în ce fel iubirea ori oroarea poate fi mod de a cugeta? Mai mult ca atât, aceste sentimente ori afecte ale sufletului sunt atât de multe şi foarte des neînţelese în acţiunea lor.